Ministrul Sănătăţii a anunţat că de luni au început controalele la toate maternităţile din ţară pentru a depista dacă se respectă procedurile şi protocoalele de dezinfecţie. Verificările sunt efectuate de inspectorii din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică din fiecare judeţ."Cred că au început (n.r. - verificările) de ieri (n.r. -luni ). Ordinul a ajuns la Direcţiile de Sănătate Publică depinde acum de fiecare Direcţie de Sănătate Publică cum se organizează, dar controlul a început", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Ministrul Sănătăţii spune că inspectorii din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică din fiecare judeţ evaluează fiecare maternitate, fie privată sau de stat. Aceştia se ghidează după o grilă pe care Ministerul Sănătăţii au stabilit-o.“Se verifică dacă s-au făcut autocontroale, dacă procedurile şi protocoalele de dezinfecţie sunt conforme, dacă în momentul în care s-a constatat că există infecţii asociate actului medical s-au luat măsurile corespunzătoare, dacă se utilizează produsele de unică folosinţă. De asemenea, se verifică foile de observaţie astfel încât să se poată depista posibilele infecţii asociate actului medical nedeclarate”, a explicat Sorina Pintea.Decizia vine după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat, în decembrie, că în urma controlului desfăşurat de Direcția de Sănătate Publică la Maternitatea Giulești s-a constat că 27 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti, din 330 testaţi, sunt purtători sănătoşi ai stafilococului auriu.De asemenea, 45 de bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu bacteria stafilococ.