Doi tineri s-au ales cu dosare penale după ce au ieşit în trafic la volanul unor autoturisme neînmatriculate. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, luni, la ora 10.12, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control, pe strada Nicolae Bălcescu din localitate, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie condus de un localnic de 23 de ani. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul nu are drept de circulație. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural. Tot luni, în jurul orei 21:00, un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus a oprit pentru control, pe strada Calea Cernăuți din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 20 ani, din comuna Vicovu de Jos. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului au fost reținute pentru lipsa asigurării RCA obligatorii, fiind eliberată o dovadă fără drept de circulație, astfel încât autoturismul nu avea dreptul de a fi condus pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.