La sfârșitul săptămânii trecute, Şcoala Gimnazială ”Petru Comarnescu” și Asociația „Sf. Ierh. Nicolae și Sf. M. Mc. Glicheria”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Primăria Orașului Gura Humorului, Fundația „Te Aud România”, a organizat cea de-a III-a ediţie a Concursului judeţean ”Conexiuni matematice”. Concursul se adresează elevilor pasionați de matematică din clasele III - VIII și are ca scop motivarea acestora în studiul acestei discipline.Deschiderea oficială a avut loc la Casa de Cultură din orașul Gura Humorului, iar la eveniment au participat inspector şcolar pentru matematică – prof. Marinela Cristina Cimpoeşu, reprezentați ai Asociației „Sf. Ierh. Nicolae și Sf. M. Mc. Glicheria” și președintele Fundației “Te Aud România"– Gabriela Popescu, directorul Școlii Gimnaziale ”Petru Comarnescu” Gura Humorului - prof. Enikö Lămășanu, profesori, elevi și părinți. Ca şi la celelalte trei ediţii, Asociația „Sf. Ierh. Nicolae și Sf. M. Mc. Glicheria”, în parteneriat cu Fundația „Te Aud România”, au oferit elevilor premii stimulative. Anul acesta s-au oferit douăsprezece premii I, douăsprezece premii II, douăsprezece premii III şi 36 de menţiuni. Elevii au primit, în acest an, premii și mențiuni constând în gadget-uri: smartwatch pentru locul I și locul al II-lea, boxe portabile JBL GO pentru locul al III-lea, iar pentru mențiuni baterii externe. La concurs au participat 215 de elevi din 20 de școli gimnaziale din județ: Nr. 1 Gura Humorului, „Teodor Balan” Gura Humorului, Pârteștii de Sus, Liceul Tehnologic ,,Nicanor Moroşan" Pîrteştii de Jos, “Nicolae Labiș” Mălini, ”Ion Șuhane” Frumosu, Botoșana, Nr. 1 Suceava, Nr. 3 Suceava, Nr. 4 Suceava, Nr. 8 Suceava, Nr. 10 Suceava, „Ion Creangă” Suceava, „Miron Costin” Suceava, ”Al. I. Cuza” Fălticeni, ”Ion Irimescu” Fălticeni, Regina Elisabeta Rădăuți, ”Petru Comarnescu” Gura Humorului, “Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava.