„Umple coșul de Paște cu fapte bune!” este o acțiune umanitară inițiată de GI Fundația Comunitară Bucovina. Se apropie sărbătorile Pascale și fiecare dintre noi poate să facă o bucurie pentru cei nevoiași. „Contribuie și tu la Coșul de fapte bune și hai să-l umplem cu bunătăți. Participă donând alimente perisabile sau neperisabile la sediul partenerilor noștri, Institutul Bucovina, pe strada Oituz nr. 30, clădirea fostei Evidențe a populației, până pe 25 aprilie. Nu vrem să oferim doar o masă de Paște, vrem să oferim sărbătoare... Alimentele donate vor ajunge pe masa de Paște a unei familii cu 5 copii, cu vârste cuprinse între 3 și 10 anișori, din comuna Stroiești, sat Zaharești. Fii părtaș acțiunii noastre și hai să oferim bucurii, cadouri”, este mesajul inițiatorilor campaniei. Dacă se vor aduna mai multe bunătăți, alimente, dulciuri, organizatorii vor ajuta și alte familii nevoiașe. „Amintirea mirosului de cozonac al copilăriei, a mirosului de migdale pe care mama îl punea în pască, a culorilor atât de frumoase ale ouălor sau amintirea mirosului îmbietor de prăjituri ne face să vrem să oferim aceste momente și altora. Sentimentul de cald pe care îl retrăim de fiecare dată când gândul ne poartă pe meleagurile copilăriei în preajma sărbătorilor pascale ne îndrumă, la fel de călduros, să oferim și altora șansa unei amintiri frumoase”, au mai adăugat reprezentanții GI Fundația Comunitară Bucovina. Să nu rămânem indiferenți acestei campanii. Putem să donăm în continuare alimente (fructe, legume, conserve, ouă, cozonac, dulciuri, ulei, zahăr, orez, făină etc.) dar și articole de igienă personală, pentru familii sărace, mici „surprize dulci” pentru copii, pe strada Oituz nr. 30, clădirea fostei Evidențe a populației (Institutul Bucovina).