Bogdan Daniliuc, elev în clasa a XII-a, la Colegiul Național Militar "Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc, s-a calificat la Olimpiada de Geografie a Europei Centrale, de Sud și Sud-Est, din Belgrad, Serbia, din perioada 23 – 28 iunie 2019. Acesta este pregătit de prof. Radu George Ciumașu.

Selectarea elevului câmpulungean în lotul României se datorează rezultatelor acestuia obținute în cadrul Naționalei de Geografie, de la Târgu Mureș (29 aprilie – 5 mai).

Olimpiada de Geografie a Europei Centrale, de Sud și Sud-Est este o competiție individuală pentru elevi, pentru două categorii de vârstă: 12-15 ani și 16-19 ani. Limba oficială a concursului este engleza. Această olimpiadă își are originea în Balcaniada de Geografie (organizată pentru prima dată în 2015) și este o continuatoare a acesteia.

 

  • Rezultatele lotului sucevean

 

Peste 350 de elevi din țară au intrat în competiția de la Târgu Mureș, Suceava fiind reprezentată de 19 elevi. Șase dintre aceștia au obținut mențiuni din partea Ministerului Educației Naționale (trei mențiuni la clasa a IX-a și câte una la clasele a X-a, a XI-a și a XII-a), clasându-se în primii 15% dintre competitori. Alți zece elevi din lot au primit Premii speciale din partea Societății Române de Geografie.

Media lotului sucevean este de 85,64.

Elevii au fost însoțiți de profesorii George Radu Ciumașu (Colegiul Național Militar "Ștefan cel Mare") și Iuliana Moisii (Școala Gimnazială Oniceni).

De asemenea, din Comisia Centrală de Evaluare au făcut parte profesorii Constantin Cocerhan – inspector școlar de geografie și Marcel Porof, de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni.