Conferinţa de terapii alternative ZEN, care vă învaţă cum să vă păstraţi echilibrul şi să găsiţi o armonie trup-minte-spirit, va avea loc în perioada 10-11 mai a.c., în aula Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Suceava.

Conferinţa de terapii îşi propune să reunească terapeuţi, homeopaţi, nutriţionişti, numerologi, kinetoterapeuţi, psihologi şi persoane interesate de promovarea spiritualităţii, a terapiilor complementare şi alternative, care doresc să împărtăşească din experienţa lor profesională.

„În cadrul conferinţei, specialişti din diverse domenii vor prezenta informaţii de preţ, şi anume: Mihaela Melinte - organizatoarea evenimentului, ne va familiariza cu aplicaţiile de spiraloterapie, în prezentarea căreia va avea câteva surprize deosebite pentru public, Cristina Onofrei vă va descrie conceptul de Grok party - distracţie cu empatie, dr. Valerica Ilieş vă va vorbi pe înţelesul tuturor despre sănătatea organelor interne - paşi spre vitalitate, terapia Bowen va fi detaliată de Palievici Adriana, pr. Cătălin Cornel Mureş vă va face cunoştinţă cu Yumeiho, o terapia japoneză excepţională, despre combinaţiile alimentare ne va coordona dr. Valerica Ilieş, Liliana Lişman ne va descrie ce reprezintă de fapt Reiki, despre vindecarea emoţională şi despre găsirea unei modalităţi practice de regăsire şi conectare cu noi înşine ne va îndruma Mihaela Paiu Huian, despre puterea plantelor şi aromaterapie ne va informa Ramona Onofrei, Anca Tăutu ne va prezenta nişte metode practice de folosire a informaţiei astrologice, pr. Cătălin Cornel Mureş va aborda prin latura terapiilor complementare diagnosticul aspru al lombalgiei acute hiperalgice, Mihaela Modan va aduce în prim-plan tema respiraţiei, ca instrument de conectare şi centrare, Ignat Sorina ne va înfăţişa conceptul de Tension/Trauma & Stress Releasing Exercises - Tre, despre echilibru şi interdependenţe între hrană, minte şi suflet ne va învăţa lucruri esenţiale Denis Ana Maria Adomniţei, Mihaela Modan ne va povesti frumos despre ce vor îngerii tăi să ştii, în privinţa rolului vindecării traumelor emoţionale în redobândirea sănătăţii ne va îndruma Adina Amironesei, Larisa Bangs va pune la rang înalt masajul Raindrop, dr. Liliana Spataru nu va ezita să ne rostească sincer relevantele efecte ale acupuncturii, farmacista Nicoleta Pohonţu ne va călăuzi către înţelesul bazelor echilibrului hormonal şi nu în cele din urmă, Cristina Onofrei se va juca cu noi prin intermediul unui workshop experienţial”, anunţă organizatorii.

Intrarea este liberă.