Poetul Alexandru Ovidiu Vintilă a fost ales, prin vot secret, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), marți, 14 mai, în cadrul adunării generale extraordinare al SSB, reunită la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”. În cadrul aceleiași adunări au fost aleși și vicepreședinții SSB: Ioan Mateiciuc și Cezar Straton.Conducerea SSB pentru un nou mandat a fost decisă de cei 28 de membri ai Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), care au participat la adunarea generală extraordinară. Propunerile pentru conducerea SSB au fost: Alexandru Ovidiu Vintilă, Ioan Mateiciuc, Cezar Straton, Paraschiva Abutnăriţei, Alexa Paşcu, Sabina Fînaru şi Ioan Mugurel Sasu. În urma voturilor acordate, primii trei au fost: Alexandru Ovidiu Vintilă (26 de voturi) – preşedinte, Ioan Mateiciuc (18 voturi), respectiv Cezar Straton (12 voturi) – vicepreşedinţi. Şedinţa a fost condusă de monahia Elena Simionovici, fostă vicepreşedintă a SSB, care în ultima perioadă a deținut funcția de preşedinte interimar al SSB. La propunerea scriitoarei Doina Cernica, monahia Elena Simionovici a fost aleasă, prin vot deschis, preşedintă de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni.