Ministerul Educaţiei Naționale a premiat marți, 4 iunie, la Palatul Parlamentului, cele 87 de unități de învățământ preuniversitar câştigătoare ale Competiției Naționale „Şcoală Europeană", ediția a XVI-a.
Șapte licee din judeţ au obţinut titlul de „Şcoală europeană”. Concursul este organizat de 15 ani de către ministerul de resort și este adresat unităților de învățământ care au fost şi sunt implicate în proiecte europene din domeniul educației.
Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni s-a clasat pe locul 2 în competiție, celelalte unități recompensate pentru proiectele demarate fiind - Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbraveni, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni.
Fiecare unitate de învățământ a primit certificatul „Şcoală Europeană 2019" şi un premiu în valoare de 5.000 lei pentru dotări.
La festivitatea de la București a participat și ministrul educației Ecaterina Andronescu.
„Felicitări tuturor participanților și câștigătorilor! La cele 16 ediții ale competiției naționale au participat 2.159 de unități de învățământ din toate județele țării și 862 dintre acestea au primit certificatul și trofeul <Școală Europeană>. Prin participarea la proiectele de cooperare europeană, şcolile româneşti au promovat valorile naţionale şi europene, antrenând copii, tineri, profesori, părinţi, reprezentanţi ai comunităţilor locale şi regionale, favorizând crearea unor reţele parteneriale la nivel european.
Rezultatele complete sunt disponibile aici: https://edu.ro/scoala-europeana”, au transmis reprezentanții Ministerului Educației.
Comentarii