În perioada 12 – 29 iulie, la Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj ”Uzina de Apă” din Suceava, str. Apeductului nr. 4 din Suceava, vor fi deschise expozițiile ”Constanța bombardată” și „Arhitectura interbelică pe litoralul românesc”, cuprinzând valoroase fotografii istorice din prima jumătate a secolului XX.

Vernisajul evenimentului, organizat de Filiala Nord Est a Ordinului Arhitecților din România și Filiala Dobrogea a O.A.R, va avea loc vineri, 12 iulie, ora 15.00, ocazie cu care publicul este invitat să participe și să vizioneze expoziția.