În timp ce acționa pe DJ 209G din comuna Ulma, în noaptea de marţi spre miercuri, un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, însă conducătorul auto nu s-a conformat, aşa că poliţiştii au plecat în urmărirea acestuia cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 4 km, până la drumul forestier „Gigolea”. Aici conducătorul auto a coborât din autoturism și a încercat să fugă, însă a fost prins și imobilizat de polițiști, acesta fiind identificat ca fiind un localnic de 25 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 25 de ani nu deține permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și„conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.