Secția pentru procurori a CSM a decis, marți, prelungirea mandatului lui Călin Nistor în funcția de șef al DNA, a anunțat ministrul Justiției, Ana Birchall, la finalul ședinței.

Călin Nistor va ocupa funcția de șef al Direcției Naționale Anticorupție, după ce procurorii CSM au prelungit, marți, delegarea.

Nistor a ocupat funcția de adjunct al DNA din luna mai 2013.

De altfel, procurorii CSM au decis, la şedinţa din februarie 2019, delegarea lui Călin Nistor în funcţia de procuror-şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar de la acel moment Secția a mai prelungit o dată mandatul lui. Acesta a mai fost delegat în funcția de șef al DNA în 2013, vreme de două luni.

Călin Nistor este cel care asigură conducerea interimară a DNA în condiţiile în care, după plecarea Ancăi Jurma de la şefia instituţiei, fostul procurorul general Augustin Lazăr nu a mai făcut o propunere de interimar.