Un autoturism Mercedes a luat foc în trafic, pe DN 17, în zona de pădure dintre Ilişeşti şi Păltinoasa, maşina arzând violent până la sosirea pompierilor deşi mai mulţi şoferi aflaţi în trafic au sărit cu stingătoarele. Incendiul a izbucnit în jurul orei 15.30, iar în maşină erau patru oameni.

Un martor ocular a relatat: „Maşina a luat foc în mers. M-a depăşit în zona cu trei benzi şi după câteva sute de metri am văzut că arde scutul. Am încercat mai multe maşini să-l oprim şi într-un final am reuşit. În maşină se aflau 4 persoane care au ieşit nevătămate. Am consumat 7-8 stingătoare dar nu am reuşit din păcate să stingem focul. Curgea foarte tare combustibil din zona motorului. L-am întrebat pe şofer de ce nu a oprit mai devreme şi mi-a spus că nu i s-a aprins nici un martor în bord şi nu ştia că arde”.

Pompierii au ajuns la faţa locului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă, însă nu au mai avut ce face pentru a salva maşina, focul fiind prea violent.