În data de 19 decembrie, ora 12:00, la Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc evenimentul „Omul și Cartea”.

De această dată, invitați vor fi profesori de limba și literatura română care, înainte de 1989, au susținut cursuri de pregătire și de învățare a limbii române pentru tineri străini, înscriși la diferite universități din România. Invitații de onoare ai acestei manifestări tradiționale pentru Biblioteca USV sunt: prof. Xenia Bortă, prof. Cornelia Colomeischi, prof. Florica Diaconescu, prof. Maria Gavril, prof. Maria Grigoraș, prof. Ioana Leuștean, prof. Lucreția Lucuțar, prof. Emilia Manole, prof. Vasile Nechita, prof. Aurica Pintiliciuc.

Evenimentul „Omul și Cartea” este organizat de Biblioteca USV, în colaborare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Departamentul de Limba și Literatura Română.

„Înființată în anul 1963, ca Institut Pedagogic, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a devenit o instituție menită să formeze specialiști în domeniul învățământului preuniversitar, cărora li s-au adăugat, din a doua jumătate a anilor ’70 ai secolului trecut, specialiști în domeniul ingineresc”, informează organizatorii.

Aceștia au mai menționat că, începând cu anul de învățământ 1976-1977, la Suceava a fost înființat anul pregătitor de limba română pentru studenții străini, tineri care au ales România pentru a se forma în diverse domenii. Numărul studenților originari din Grecia, Africa, China, Asia sau America Latină, inițiați în limba și cultura română și pregătiți să însușească tainele viitoarelor meserii la diverse universități din țară, a variat între 174 de studenți, în anul universitar 1976-1977, și 306 studenți, în anul 1983-1984. Pentru pregătirea studenților străini, pe lângă cadrele didactice titulare ale fostului Institut de Învățământ Superior, au fost selectați și angajați profesori de limba română din municipiul Suceava, cadre didactice cu experiență și rezultate excelente la catedră.

Profitând de întâlnirea cu foștii profesori de limba română ai Universității sucevene, colectivul Bibliotecii va organiza o expoziție cu manuale de limba română, precum și alte documente legate de acea perioadă.

„În preajma sărbătorilor de iarnă, colectivul Bibliotecii USV, condus de prof. univ. DHC Sanda-Maria Ardeleanu, îi invită pe toți sucevenii legați, într-un fel sau altul, de universitatea suceveană, la această nouă întâlnire cu oameni speciali, cu intelectuali pentru care cuvântul matern, cartea românească și valorile spirituale ale neamului au fost instrumentele cu ajutorul cărora au generat în inimile și cugetele studenților străini dragostea și respectul pentru România”, au mai transmis organizatorii.