Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava, au descins la Gura Humorului, unde au efectuat trei percheziţii şi au săltat trei bărbaţi şi o femeie, acuzaţi de afaceri cu etnobotanice.

Liderul grupării este considerat Marcel Manoliu, cunoscut ca Marcel „Strong” - Talanu, participant la concursuri de ridicat greutăţi extreme (de genul Strongman), premiat la concursuri internaţionale de gen, care se pare că şi-a folosit forţa şi pentru a se impune ca lider al grupării.

 

Acum câţiva ani, Marcel Manoliu a fost una dintre vedetele emisiunii „Românii au talent” de la Pro TV, unde recunoştea că are condamnări la activ şi impresiona juriul prin  forţa sa.

În 2013, Manoliu, împreună cu încă un individ din Gura Humorului, Adolf Neuburger, a comis o tentativă de omor asupra unui agent de pază, în parcarea restaurantului Moldova din Gura Humorului. Pentru această faptă el a fost condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

 

Procurorii DIICOT au arătat că Marcel Manoliu, soţia lui, Lili Manoliu, Eduard Cristian Hacman şi Adrian Costel Volanchi au constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop comiterea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive – etnobotanice.

Din cercetări rezultă că soţii Manoliu procurau şi vindeau substanţele susceptibile a avea efect psihoactiv, atât direct de la locuinţa acestora, din oraşul Gura Humorului - Voroneţ, cât şi prin intermediul celorlalţi doi membri ai grupării.

Marcel Manoliu începuse în ultima perioadă să comită acte violente, de intimidare, atât faţă de persoanele pe care le suspecta că-i pot pune în pericol afacerea, dintre clienţi, dar şi faţă de unul dintre partenerii de afacere. 

 

Acelaşi Manoliu este pus sub acuzare şi pentru tentativă de viol, după ce ar fi încercat să violeze un minor, băiat, sub pretextul că aceasta a venit neanunţat la domiciliul său, pentru a solicita etnobotanice.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că substanţele cu efect psihoactiv erau vândute la preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei.
În urma percheziţiilor de pe 15 ianuarie au fost ridicate 2 laptopuri, 13 telefoane mobile, 3 carduri de memorie, un stick USB şi o sabie.

Aseară, Tribunalul Suceava a admis propunerea înaintată de procurorii DIICOT şi a dispus arestarea preventivă a celor patru inculpaţi.

DIICOT a transmis că acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi şi al jandarmilor de la Bacău.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Cei patru inculpaţi au posibilitatea de a contesta decizia de arestare şi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o soluţie definitivă a instanţei.