Școala Gimnazială „Constantin Morariu” din Pătrăuți se numărat printre cele 25 de unități de învățământ din țară ce vor beneficia de seturi de produse de curățat în cadrul campaniei „Domestos susține igiena în școli”, implementată de Crucea Roșie Română și Domestos. Pe lângă produsele de igienizare oferite de Domestos prin filialele de Cruce Roșie din România, cea de-a cincea ediție a campaniei „Domestos susține igiena în școli” include și lucrări de renovare și modernizare a toaletelor, dar și de dotare cu grupuri sanitare acolo unde în prezent acestea sunt în curte. Lista completă a celor 25 de unități de învățământ ce vor beneficia de seturi de produse de curățat este disponibilă pe www.domestos.roși pe site-ul www.crucearosie.ro, pe pagina dedicată campaniei.

 

„În fiecare zi, sănătatea elevilor este pusă în pericol de toalete improvizate sau cu un nivel de igienă impropriu, iar demnitatea copiilor este afectată. Scopul nostru prin implementarea acestui proiect desfășurat în parteneriat cu Domestos este să ajutăm cât mai multe unități de învățământ să asigure elevilor accesul la  grupuri sanitare sigure și curate. Facem apel pentru donații în continuare, astfel încât mai mulți copii din România să se bucure de standarde civilizate de igienă”, a declarat Ioan Silviu Lefter, Directorul General al Crucii Roșii Române.

 

În paralel, Crucea Roșie Română și Domestos au demarat o campanie de strângere fonduri, astfel încât toți cei care doresc să contribuie la această cauză o pot face printr-o donație pe www.crucearosie.ro. Cu sprijinul ambasadorilor și susținătorilor campaniei,  suma strânsă până în acest moment este de 12.250 de lei. Toate fondurile sunt gestionate de către Crucea Roșie Română, la fel ca și coordonarea procesului de selecție a școlilor și de implementare a lucrărilor. La fiecare 3 luni, se stabilește o nouă instituție de învățământ beneficiară a proiectului dintre cele care s-au înscris pe site și respectă condițiile de eligibilitate.

Înscrierile unităților de învățământ în campania „Domestos susține igiena în școli” continuă pe https://www.domestos.com/ro/dreptul-la-toalete.html.