La Școala Gimnazială ”Simion Florea Marian” Ilișești sunt suspendate cursurile în toată unitatea școlară, inclusiv la grădinițele din Brașca și Ilișești, din cauza evoluției situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire cu infecții respiratorii și pneumonii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, profesorul Cezar Anuţei, "la această unitate școlară a fost efectuată sâmbătă dezinfecție generală, situația fiind monitorizată pe parcursul a trei zile, în intervalul 8-10.02.2020, conform indicațiilor D.S.P. Suceava. Cursurile vor fi reluate marți".
Profesorul Cezar Anuţei a mai precizat că Școala Gimnazială ”Simion Florea Marian” Ilișești este singura din judeţ la care erau suspendate luni cursurile.
Comentarii