Trăitor „întru mister și pentru revelare”,  cum spune L. Blaga, omul ajunge să-și autentifice statutul de om numai dacă se direcționează către Adevăr; adevărul despre sine, despre ceilalți, despre orice lucru sau fapt de viață. Iar Adevărul așteaptă, ascuns, la începuturi, la origini..., mai departe, și mai departe... Despre căutarea uneia din înfățișările Adevărului ne vorbește și cartea preotului Cezar Onesim, a cărei apariție o salutăm, "Genealogia lui Mihai Eminescu", în care ambiționează să reconstituie „arborele genealogic complet al acestei familii” (p.63). Pornind într-un demers care impune multă strădanie, migală, răbdare, atenție susținută, autorul confruntă diferitele ipoteze existente privind originea familiei Eminovici, a locului și a numelui, și, descoperind lacune, se angajează să le completeze sau să rectifice, aducând dovezi descoperite în documente necercetate, care pot oferi confirmarea „originii moldovenești bucovinene a lui Vasile Eminovici și a descendenților săi” (p.123), in satul Călinești-Cuparencu, județul Suceava.

În cele șapte capitole ale cărții, autorul întocmește arborele genealogic nu doar al familiei Eminovici (cap. IV, cel mai extins, unde desfășurarea arborelui ocupă 22 de pagini), ci și a „diverselor familii (...), pentru a face cunoscută „încrengătura relațiilor” de rudenie între acestea și familia întemeiată de Vasile Eminovici (bunicul poetului Mihai Eminescu) și Ioana Sârghie (Serghi, Serhii), în Călinești-Cuparencu, urmărind dezvoltarea spiței din fiecare „creangă”, și revenind, într-o mișcare de spirală, în fiecare capitol, la Vasile Eminovici cu noi argumente în susținerea „originii de răzeși moldoveni, de confesiune ortodoxă, a celor două familii  - Eminovici și Sârghie – din spațiul bucovinean”. Aflăm, printre multe alte noutăți, că poetul Ion Cozmei este tot un descendent din neamul Eminovici, strănepot după mamă al lui Vasile Eminovici. Și, deși toată cercetarea și prezentarea dovezilor stă sub semnul unei intenționalităti obiective, cărții nu-i lipsește nici dimensiunea emoțională, autorul însuși avându-și rădăcinile în același sat și, mai mult, descoperindu-și chiar un grad de rudenie printr-un frate al bunicului său, care s-a căsătorit cu o descendentă a familiei Eminovici.

O calitate a cărții, care face ca lectura să fie atractivă, interesantă, este și aceea că prezentarea arborilor genealogici ai familiilor nu se rezumă la menționări de natură statistică, discursul narativ înfățișându-le creșterea și ramificările în contextul național istoric al secolelor, destinul lor împletindu-se  cu istoria locului și a neamului, fiind determinat, răsucit sau condus spre împlinire de forțe ale unei rațiuni tainice, supraumane. În afară de informațiile privind mișcările sociale determinate de evenimentele istorice (imigrările din Moldova în Transilvania, și din Transilvania în Moldova, refugierea polonezilor în Moldova), cititorul ia cunoștință despre situația învățământului din Bucovina la începutul secolului al XIX-lea, despre rolul preoților în înființarea scolilor laice și clericale, în păstrarea și cultivarea limbii române, despre organizarea vieții bisericești în acele vremuri.

Grija autorului pentru o temeinică informare a cititorilor săi este evidentă și prin revenirile recapitulative, cu caracter sintetic, la sfârșitul fiecărui capitol, ajutându-i astfel să nu se rătăcească printre „crengile” numelor și datelor, asigurându-le limpezimea și coerența receptării. De altfel, apropierea autorului de cititor se înfăptuiește în carte în genul relației Povestitor-Ascultător, elementul de legătură fiind constituit aici de întrebările pe care autorul-povestitor le adresează cititorului/ascultătorului, urmate de răspunsuri la care acesta trebuie să fie atent, să aibă răbdare, ca să se lămurească și să fie convins.

Sugestiile persuasive asupra cititorului se fac sesizabile, de fapt, încă de la vizualizarea imaginii pe care o oferă coperta cărții: complet albă, insinuând ideea unei promisiuni a obiectivității, a gândului curat, neînșelător, care vine să ofere darul unui adevăr ce nu are trebuință de podoabe. De asemeni, încadrată centrat pe coperta, autorul înfățișează harta României Mari, într-un contur trasat în culoarea pământului, cu discrete reflexe coloristice ale peisajului țării; în interiorul hărții, chiar în centrul ei – ca un miez fixat în profunzimea spațiului fizic și spiritual –, autorul plasează numele poetului, cu majuscule, într-o culoare gravă, albastru închis, iar dedesubt, cu roșu (simbol clar al legăturii de sânge), numele satului de origine al familiei Eminovici; toate aceste repere sunt înconjurate,  figurând o matrice extinsă pe întreg teritoriul țării, de cuvintele pioase ale poetului care îndeamnă la cinstirea amintirii <<strămoșilor noștri plini de virtute>>, de care trebuie să ne legăm <<cu credința și aspirațiile vieții noastre>>, pentru că <<numai cu chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor>>.

Cercetarea preotului Cezar Onesim se bazează pe o bibliografie care cuprinde, în afară de genealogiile configurate de numele consacrate, documentele păstrate la Direcția județeană a arhivelor naționale, în arhivele parohiilor (cu precădere a aceleia din Călinești Cuparencu), în condicele născuților, botezaților, cununaților, morților, la care se adaugă mărturii descoperite în articole din reviste istorice (printre autorii cunoscuți fiind menționat numele profesorul Mihai Iacobescu), în studiile istorice privind mișcările de imigrare a românilor din Moldova în Transilvania și din Transilvania în Moldova, în studii de specialitate, cum e acela al lui Teodor Bălan – Documente bucovinene - .

Demersul responsabil și meticulos al autorului se înscrie în ritmul procesului de maturizare a conștiintei umane, prin gestul ieșirii din mit și al intrării asumate în istorie, explicat încă de George Călinescu: „Conștiința românească a voit să dea celui mai mare poet al ei o obârșie fabuloasă. Dar pentru că misticismul genealogic a devenit din ce în ce mai prudent, nimeni nu se gândește ca, asemeni lui Virgiliu, care descindea pe August din miticul Aeneas, să tragă pe Eminescu din sângele balaurului din poveste, dintr-un smeu sau măcar din Buddha” (vol. Viața lui Mihai Eminescu, 1977, Ed. Junimea, Iași, p.5).

 Lector dr. univ. Geta Moroșan

 Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava