Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul sucevean Ioan Balan, a declarat într-o conferinţă de presă că Parlamentul controlat total de PSD rămâne duşmanul tuturor românilor şi acţionează împotriva intereselor legitime ale cetăţenilor, iar „alegerile anticipate sunt cea mai bună soluţie pentru România”.

Balan a subliniat că ”tot ceea ce Guvernul PNL a reparat după guvernele PSD şi a realizat în beneficiul românilor, în ultimele 3 luni de zile, este distrus în Parlament de majoritatea toxică pe care a construit-o Dragnea. Monstruoasa coaliţie care s-a reorganizat rapid în jurul PSD continuă să lucreze în interesul exclusiv al baronilor roşii. Aceştia sunt disperaţi că nu mai pot să-şi bată joc de banii publici, aşa cum au făcut în ultimii ani, şi că la alegeri românii le vor da o lecţie extrem de dură. Parlamentul actual, dirijat de o gaşcă de pesedişti incompetenţi şi corupţi, nu mai are nici o legitimitate politică să decidă asupra destinului acestei ţări. De ce a fost demis Guvernul PNL? Pentru că PSD a dorit să blocheze măsuri cerute şi aşteptate de societatea românească! De asta a fost demis Guvernul Orban! Mai mult decât atât, după demiterea Guvernului PNL, toată măsurile bune luate în ultimele 3 luni sunt astăzi măcelărite cu mâna murdară a talibanilor din PSD. În aceste condiţii, cea mai bună soluţie pentru România o reprezintă alegerile anticipate. Românii sunt cei care deţin puterea şi ei trebuie să decidă dacă mai vor o ţară condusă de PSD! Tocmai de aceea PSD fuge de alegeri, ca necuratul de tămâie.”

Vicepreşedintele PNL Ioan Balan a dat mai multe exemple de măsuri bune pe care Guvernul PNL le-a luat în ultimele 3 luni şi pe care „gaşca PSD-istă” din Parlament le distruge, una câte una, chiar dacă ele sunt în beneficiul românilor: ”Am propus ca primarii să fie aleşi în două tururi, iar PSD a demis Guvernul pentru acest lucru! Mai este ceva de spus? PSD a preferat să dărâme Guvernul, numai ca să nu refuze baronilor roşii privilegii şi poziţii de primar câştigate uşor. PSD a refuzat dreptul cetăţeanului român de a avea un primar ales cu mai multă reprezentativitate. Celor din PSD li se pare normal ca în România unii primari să fie aleşi cu numai 14% din voturi, aşa cum este cazul Gabrielei Firea! Cu alegeri în două tururi, mulţi primari PSD ar fi fost istorie! De asemenea, Guvernul PNL a scăpat ţara de taxele şi impozitele introduse de PSD prin Ordonanţa Lăcomiei, acea ordonanţă mizerabilă care a lovit în buzunarele tuturor românilor, a distrus competitivitatea şi profitabilitatea firmelor româneşti, a stimulat importurile masive şi a speriat investitorii străini, care voiau să construiască în România. PNL a pus mandatul Guvernului pe masă şi şi-a angajat răspunderea pentru a elimina aceste impozite absurde. Ce a făcut PSD? A blocat acest demers! Pentru că nu ne lăsăm aşa uşor, Guvernul PNL a adoptat prima ordonanţă din acest an, OUG 1/2020, pentru a elimina Ordonanţa Lăcomiei, iar PSD a respins deja Ordonanţa 1/2020 în Senat şi vrea să învie toate taxele şi impozitele introduse de Dragnea şi eliminate de noi. Haideţi să vedem concret ce măsuri bune am luat noi şi ce vrea PSD să aducă înapoi:

-         PNL a plafonat punctul de amendă la 145 de lei, iar PSD vrea să-l ducă la 223 de lei, adică la 10% din salariul minim pe care PNL l-a majorat, de la 1 ianuarie 2020, cu 7,2%, la 2.230 de lei;

-         PNL a îngheţat salariile demnitarilor, PSD le vrea majorate încă o dată, deşi ele au crescut cel mai mult, faţă de alte categorii profesionale. Asta vor PSD-iştii! Privilegii şi bani mai mulţi, deşi lucrează împotriva intereselor oamenilor, iar săptămâna viitoare nu vor să lucreze deloc.

-         PNL a eliminat suprataxa pe companiile din energie, care a umflat facturile oamenilor, PSD vrea să o reintroducă. Niciunui parlamentar PSD nu-i pasă că această taxă a majorat preţul gazelor şi energiei electrice, precum şi preţul tuturor celorlalte bunuri, pentru că toate produsele pe care le cumpărăm au în costuri şi energia;

-         PNL a eliminat taxa pe comunicaţii care a majorat toate facturile la telefonie, internet sau televiziune, iar PSD vrea să o reintroducă;

-         PNL a eliminat măsurile care distrugeau economiile a 7 milioane de români în Pilonul 2 de pensii, PSD vrea din nou să pună mâna pe banii românilor;

-         PNL a eliminat detaşarea a mii de argaţi roşii, pe salarii uriaşe, în poziţii bine plătite la stat, iar PSD îşi apără coafezele numite în funcţii înalte, fără calificare, dar cu carnet de partid;

-         PNL a ieftinit creditarea eliminând taxa pe activele bancare, iar PSD vrea să o reintroducă la loc! Cei care au pierdut de pe urma taxei bancare au fost cei care şi-au luat sau doreau să ia un credit! Nu mai spun că sigurele bănci care au suferit, au fost băncile româneşti, CEC-ul şi Banca Transilvania, pentru că cele străine au avut refugii. Acum vedeţi cât au fost ei de <mândri că sunt români>?

-         PNL a luat cele mai bune măsuri pentru ca cei peste 4 milioane de români din Diaspora să poată vota, să nu mai fie umiliţi la cozi de Km şi aceştia să aibă mai mulţi reprezentaţi în Parlamentul României! PSD le-a luat din nou acest drept, aşa cum a făcut şi în 2014 şi în 2019!”

Întrebat despre alegerile anticipate, Balan a răspuns: ”Până la alegerile anticipate, Guvernul PNL continuă să-şi facă treaba, chiar cu puteri limitate, pentru a se asigura că România rămâne stabilă şi sigură! Guvernul continuă să ia măsuri bune, chiar şi cu puteri limitate, prin hotărâri de guvern.

În ceea ce priveşte anticipate, vă spun fără ezitare că trebuie să ne întoarcem în faţa cetăţenilor. Ei trebuie să decidă! Puterea e la ei! Pentru acest motiv, decizia PNL este de a nu vota în Parlament următoarele 2 formule de guvern succesive propuse, astfel încât să se poată ajunge la alegeri anticipate. Parlamentarii PNL vor fi prezenţi la şedinţă, dar nu vor vota în favoarea a învestirii Guvernului. Noi nu fugim din Parlament, ca cei din PSD. Parlamentul actual ţine prizonier poporul român, întrucât este dominat de un PSD retrograd şi toxic, preocupat de interesele personale are unor indivizi născuţi din pixul lui Liviu Dragnea. Toţi parlamentarii PSD actuali sunt rezultatul alegerilor făcute de Liviu Dragnea şi poartă modul său de gândire. Umbra lui Dragnea este încă în Parlament! Împotriva anticipatelor sunt cei cu interese personale, care sunt în realitate preocupaţi doar mizele lor mici, meschine referitoare la propriile mandate de parlamentar. Singurul motiv real care stă în spatele celor care sunt împotriva anticipatelor este frica de a nu obţine un nou mandat sau de a pierde privilegiile actuale. Cui îi e frică de alegeri? În nici un caz oamenilor politici cinstiţi şi responsabili. Un om politic trebuie să fie mereu gata să se întoarcă la cetăţeni. Dacă ţi-e frică sau ruşine să dai ochii cu cetăţenii, nu mai ai ce căuta în funcţie! Dacă PSD este aşa de convins că a guvernat bine, atunci să vină în faţa românilor. Respingerea anticipatelor este cea mai clară dovadă că pesediştii ştiu foarte bine cât de vinovaţi sunt de subdezvoltarea în care se află România. Parlamentarii PSD nu vor vota anticipatele pentru că nu renunţă la câteva luni de indemnizaţie, pentru că le e teamă că nu se vor regăsi pe listele pentru viitorul Parlament, pentru că vor să-şi păstreze privilegiile. Parlamentarii PNL nu au nici un fel de rezerve faţă de anticipate, pentru că înţeleg miza majoră pe care acestea o au pentru viitorul României. Mai mult, nu ne lăsăm până nu eliminăm şi pensiile speciale!”

În ce priveşte majorările de pensii şi salarii pentru anul 2020, Balan a declarat: ”Cine oare mai crede în ceea ce spune PSD? Au spus că PNL taie salarii, dar noi am majorat salariul minim cu 7,2% şi am majorat salariile din sectorul public, aşa cum spune legea. Nu vedeţi că cei din PSD se hrănesc cu minciuni? Acum au scos altă minciună cum că PNL nu majorează pensiile. Este o altă bazaconie şi o încercare penibilă de a justifica faptul că se împotrivesc alegerilor anticipate, adică le este groază de momentul în care  vor da ochii cu românii, la urne. Spun acum, fără nici un dubiu, că bugetul de stat promovat de Guvernul Orban are cuprinse toate sumele necesare pentru majorarea salariilor şi pensiilor prevăzute de lege. Cine încercă să propage în spaţiul public aceste ştiri false face un mare bine PSD-ului sau şi-a vândut sufletul către PSD. Singura armă a PSD-ului a rămas aceea de a cultiva frica şi de a încearcă să-i bage în groază pe părinţii şi bunicii noştri, doar pentru a exploata cinic voturi din frică. Îi îndemnăm pe toţi cei care ne urmăresc acum să vorbească cu părinţii şi bunicii lor, să le explice de ce astfel de afirmaţii sunt o minciună ordinară”.