Ninsorile începute ieri după amiază, mai ales în zona de munte, au făcut necesară intervenția utilajelor de deszăpezire pentru menținerea traficului în condiții bune. În zona de munte a nins în cursul nopții, iar în această dimineață ningea peste tot, carosabilul fiind umed pe DN 17 precum și pe DN 2E, de la Fălticeni spre Păltinoasa, Solca și până la Vicovu de Sus. Din cauza temperaturilor mai scăzute carosabilul este umed și acoperit cu zăpadă frământată sub 1 cm pe drumurile naționale DN 18 și DN 17B, pe valea râului Bistrița. Ninsorile continuă iar vântul are viteze de 20-30 de km/h, 19 utilaje acționând pe sectoarele de drumuri naționale din zona de munte a județului. Întreținerea drumurilor naționale pe sectoarele Secției de Drumuri Naționale Suceava  se face cu un număr de 30 de utilaje, carosabilul fiind umed în aceste zone ale județului.