Deputatul USR, suceveanul Daniel Popescu şi formațiunile politice USR și PLUS din judeţul Suceava au decis înființarea Celulei Comune de Criză a Alianței USR PLUS Suceava, care va avea rolul de a coordona la nivel județean activitatea celulelor de criză din localitățile sucevene, de a trasa direcții și acțiuni comune și de a activa pe lângă structurile autorităților care gestionează criza generată de epidemia de coronavirus.

„Acest demers vine dintr-o rațiune absolut firească în situația pe care o traversăm: avem nevoie să comunicăm cât mai eficient cu putință toate propunerile, solicitările, măsurile și acțiunile noastre comune către autoritățile de la nivel județean și central, dar și către publicul larg. În lipsa unei abordări unitare USR PLUS, suntem conștienți că demersurile noastre de sprijin s-ar putea pierde sau ar putea fi zădărnicite de însuși modul în care abordăm structurile publice care gestionează criza epidemică și care, în aceste momente, este de presupus că sunt asaltate de tot felul de probleme. Obiectivele noastre comune ne îndeamnă la o abordare unitară”, a afirmat Daniel Popescu.

De precizat că în urma situației de o gravitate fără precedent în care se află în aceste momente județul Suceava cu referire la combaterea epidemiei de coronavirus, Celula Comună de Criză USR PLUS a trimis Guvernului României, prin deputatul USR Daniel Popescu, solicitarea de a înființa în regim de urgență un spital militar mobil în Suceava, care să deservească zona carantinată din acest municipiu. Daniel Popescu a spus că situația de pe teren, care o depășește în pondere și în incidență pe cea raportată în oricare dintre celelalte județe ale țării, face obligatorie și imperativă amenajarea unui astfel de spital, după modelul spitalului militar de campanie înființat la Constanța și al celui înființat la Institutul „Ana Aslan” din Otopeni.

Daniel Popescu a transmis premierului României că situația disperată în care se găsesc familiile celor afectați direct obligă Guvernul la o reacție cât mai rapidă și la un comportament proactiv din partea sa pentru a preîntâmpina situația extrem de gravă în care se află multe țări și regiuni ale Europei, cum este regiunea italiană Lombardia. „Parlamentarul a insistat asupra faptului că tocmai un răspuns întârziat din partea țărilor care se confruntă astăzi cu o incidență foarte crescută a cazurilor de îmbolnăviri a condus la o asemenea situație”, a spus deputatul USR de Suceava. El consideră că se impune o reacție guvernamentală extrem de rapidă și consistentă la situația existentă în județul Suceava, care să includă amenajarea unui spital militar mobil pentru tratarea celor infectați, pe lângă măsuri sporite de depistare a infectărilor și de izolare și carantinare a celor care au intrat în contact cu cei depistați pozitiv.