Locuitorii din comunele din zona Vatra Dornei vor avea acces în acest municipiu în zile diferite din săptămână. Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheş, a declarat că această măsură obligatorie intră în vigoare de marţi, 7 aprilie 2020, şi a fost luată de Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Hotărârea restricţionează astfel accesul cetăţenilor din localităţile din jurul municipiului Vatra Dornei. În baza acestei decizii, în zilele de luni, miercuri şi vineri vor avea acces în Vatra Dornei locuitorii din comunele Şaru Dornei, Panaci, Dorna Arini, Crucea şi Broşteni, în timp ce în zilele de marţi şi sâmbătă accesul este permis cetăţenilor din Dorna Candrenilor, Coşna şi Poiana Stampei. De asemenea, pentru zilele de joi şi duminică, în Vatra Dornei vor avea acces locuitorii din Iacobeni, Ciocăneşti şi Cârlibaba.

Excepţiile de la aceste restricţii sunt cele prevăzute în ordonanţele militare adoptate până în momentul de faţă.

Ilie Boncheş a precizat că în aceeaşi hotărâre se precizează că în Vatra Dornei este obligatorie purtarea mijloacelor de protecţie ale gurii şi nasului de către toate persoanele aflate în zonele şi spaţiile publice. Aceste mijloace de protecţie pot fi măşti, eşarfe, fulare sau alte obiecte vestimentare ce pot proteja gura şi nasul.

Primarul din Vatra Dornei a mai adăugat că începând de marţi, 7 aprilie, de la ora 12:00, pe toată perioada stării de urgenţă, se vor scoate din funcţiune toate aparatele de preparat şi comercializat cafea, ceai sau alte produse similare, aflate pe domeniul public.

Trebuie spus că în momentul de faţă oraşele Gura Humorului şi Siret au restricţionat total accesul cetăţenilor din localităţile învecinate.