Au apărut primele cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și la Tribunalul Suceava. Potrivit unui comunicat al Curții de Apel Suceava, la această oră sunt confirmate trei cazuri de îmbolnăvire, în timp ce alte 13 persoane, cu care cei infectați au intrat în contact, s-au autoizolat la domiciliu.

”Activitatea instanțelor de judecată care funcționează în Palatul de Justiție din Municipiul Suceava a fost redusă la cauze cu totul excepționale, conform Hotărârilor nr. 192 din 12 martie 2020, respectiv nr. 479/31 martie 2020, ale Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru angajații care își desfășoară activitatea în Palatul de Justiție din Municipiul Suceava, precum și pentru ceilalți participanți la actul de justiție, au fost luate, la instituirea stării de urgență pe teritoriul României, măsuri stricte privind accesul, circulația și dezinfectarea sediilor instanțelor”, se arată într-un comunicat semnat de judecătorul Cristinel Grosu, președintele Curții de Apel Suceava.

Salariaților, dar și celorlalte persoane care sunt nevoite să participe la actul de justiție le sunt asigurate măști și mănuși de protecție. De asemenea, sălile de judecată unde se desfășoară procese sunt aerisite și dezinfectate la finalul fiecărei ședințe, astfel încât riscul infectării altor persoane să fie cât mai mic. 

”Pe această cale, asigurăm publicul care, pe durata stării de urgență, respectiv a carantinării Municipiului Suceava și a zonelor limitrofe, participă la procedurile judiciare, că activitatea de judecată se desfășoară în condiții de securitate și siguranță”, se mai arată în comunicatul Curții de Apel Suceava.