Numărul cazurilor nou confirmate de infecție cu COVID-19, în județul Suceava, a fost de 2.238, în ziua de marți, 21 aprilie. Asta înseamnă 123 de cazuri noi față de raportarea din ziua precedentă, când au fost doar 10 cazuri noi. Raportarea oficială este din nou diferită de cazurile pe care le cunoaștem de pe plan local. Astfel, în zilele de 19, 20 și 21 aprilie Grupul de Comunicare Strategică a raportat un număr total de 219 cazuri noi, în condițiile în care numai la Centrul de reabilitare de la Sasca Mică sunt confirmate, în ziua de 21 aprilie, un număr de 301 cazuri.

De asemenea, de la începutul pandemiei în județ au fost confirmate cu COVID 93 de decese.

Prefectura Suceava a informat, marți, că până acum au fost externate din spital 703 de persoane și au fost declarate vindecate 237 de persoane.

La data de 21 aprilie, situația persoanelor aflate în izolare voluntară la domiciliu și/ sau carantină la nivelul județului Suceava, se prezintă astfel: în izolare voluntară la domiciliu 1.187 de persoane, 11.939 persoane ieșite din izolare; în carantină instituționalizată - 490  de persoane, au încheiat carantina instituționalizată 1.529 de persoane.

Prefectura a mai transmis că forţele de ordine implicate în menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza județului Suceava, au totalizat 382 cadre M.A.I., din care 302 polițiști, 68 jandarmi și 4 polițiști de frontieră, și 92 polițiști locali și 19 militari MapN, constituite în 211 patrule.

În ceea ce privește activitățile desfășurate în contextul COVID- 19,  acestea au constat în 54 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație. Au fost verificate 765 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare. Au fost constatate și aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 178.020 de lei, din care peste 90% au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/ libera circulație. Nu au fost constatate infracțiuni.

Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 8 fapte de natură contravențională  - 5 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 3 alte contravenții în context.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 23.000 lei  - 16.000 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 7.000 alte contravenții în context.

La nivel național, până în data de 21 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate.

Au decedat până acum 482 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în diferite spitale din țară. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 306 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 245 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 101.552 de teste.