Prefectura Suceava a comunicat, miercuri, la ora 13.00, câți suceveni sunt încă bolnavi de COVID-19. Conform datelor transmise, în data de 4 mai în județul Suceava mai erau 1.322 de oameni infectați, la care boala este încă în evoluție. Acestora li se adaugă cele 25 de cazuri noi, transmise miercuri, de Grupul de Comunicare Strategică, din județul Suceava.

Dintre cele 1.322 de cazuri de suceveni încă bolnavi la data de 4 mai, 132 de cazuri sunt în cele 8 localități limitrofe municipiului Suceava aflate în carantină și 402 cazuri sunt în municipiul Suceava. Cele 8 localități sunt Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei, dar nu este precizat câte cazuri de oameni încă bolnavi sunt în fiecare în parte.

De asemenea, până acum, au fost externate din spital 1.430 de persoane și au fost declarate vindecate 986 persoane. 156 de suceveni confirmați ca infectați cu COVID-19 au decedat.

Precizăm că potrivit informării transmise de GCS, în data de 6 mai numărul total al cazurilor de COVID-19 confirmate în județul Suceava era de 3.035.

La aceeași dată, în județ se aflau în autoizolare la domiciliu 706 persoane, în carantină instituționalizată - 575 de persoane, 13.989 de persoane au încheiat măsura autoizolării și 2.045 de persoane au ieșit din carantină instituționalizată.

Până la acest moment, în județul Suceava au fost efectuate 13.475 de teste.

În ceea ce privește acțiunile desfășurate în contextul COVID 19, acestea au constat, în ultimele 24 de ore, în 51 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină. Au fost verificate 461 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor impuse și nu au fost aplicate sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de izolare.      

Au fost constatate și aplicate 102 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 237.220 lei. Totodată au fost constatate două infracțiuni în context, fiind înregistrat un dosar penal în care a fost cercetată o persoană.

În perioada de referință au fost depistate 55 persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, pentru care au fost constatate și aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale în valoare totală de 87.540 lei.

Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava și pentru asigurarea zonei de protecție au constatat 10 fapte de natură contravențională (două pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și opt alte contravenții în context). Valoare totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 9.915 lei (4.000 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 5.915 alte contravenții în context). Totodată au fost constatate 3 infracțiuni.

Până miercuri, 6 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 14.107 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.788 au fost declarate vindecate și externate.

La nivel național, numărul deceselor este de 858.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 270 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 244 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.545 de  persoane. Alte 20.634 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 217.139 de teste.