Preoții din Protopopiatul Fălticeni le-au oferit o șansă la viață copiilor născuți prematur la Maternitatea din Fălticeni

De când a izbucnit pandemia, preoții din Protopopiatul Fălticeni încercă să sprijine instituțiile medicale, oferind asistență religioasă, dar și ajutoare materiale, în special echipamente medicale. Așa cum am aflat de la preotul Constantin Georgian Rotar, responsabil comunicare în cadrul Protoieriei Fălticeni, acțiunile cu caracter filantropic s-au desfășurat săptămânal, iar în ultima perioadă s-au intensificat datorită necesităților imediate pentru susținerea actului medical din cadrul Spitalului Municipal Fălticeni, dar și pentru a ajuta persoanele izolate sau cu lipsuri materiale.

Luni 4 mai, preoții au revenit la unitatea spitalicească din Fălticeni cu o nouă donație, un incubator pentru copiii născuți prematur sau cu probleme la naștere. Aparatul medical este de ultimă generație, de tip Drager C2000 Isolete, și a fost achiziționat în urma consultării și la recomandarea managerului Spitalului Fălticeni, dr. Vlad Alexandru Morariu. Echipamentul este produs în S.U.A. și ajută la monitorizarea funcțiilor vitale ale copiilor născuți prematur.

“Experții spun că înainte de săptămâna a 37- a bebelușii pot supraviețui, însă starea lor este riscantă, iar un astfel de aparat este vital pentru că ține sub control tensiunea arterială, ritmul cardiac, asigură necesarul de aer și menține temperatura normală a corpului până când acești parametri revin la normal și copilul poate respira singur. Era necesar un astfel de aparat pentru că se cunoaștea lipsa de aparate de acest fel în condițiile în care Maternitatea din Fălticeni este în această perioadă și unitate de sprijin pentru Maternitatea Spitalul Județean Suceava”, ne-a precizat preotul Constantin Georgian Rotar.

 Echipamentul medical în valoare de 36.000 lei a fost predat de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu medicului neonatolog Mariana Sigmund și directorului de îngrijiri medicale Liliana Georgeta Filip, în condiții de siguranță maximă. Cadrele medicale au fost felicitate pentru jertfa lor și au fost încurajate să vegheze la paturile proaspetelor mămici și ale copiilor abia veniți pe lume.

 “În toată această perioadă plină de angoase, plină de dureri sufletești și trupești, așa cum au făcut și până acum, preoții din Protoieria Fălticeni vin să aducă un ajutor și o mângăiere creștinilor din zona noastră. Oamenii merg în spitale pentru a primi vindecare, pentru a se întoarce la o viață normală sănătoți. Dar în spitale se nasc și copiii care sunt bucuria vieții noastre și care ne arată că avem un viitor bun și sigur. Tocmai am trecut de Duminica Mironosițelor, care este și ziua mamelor creștine, și Dumnezeu, dătătorul vieții, ne arată că nu ne părăsește și ne îndeamnă să ne bucurăm, dar să și luptăm pentru acest viitor. Din aceast motiv s-a achiziționat pentru Maternitatea din Fălticeni, unitate medicală solicitată mai mult ca oricând în această perioadă, un incubator pentru copiii care se nasc îniante de termen sau cu diverse afecțiuni. Nădăjduim că acest incubator va fi de mare folos medicilor, mamelor și copiilor și tot mai multe femei creștine vor aduce pe lume copii care vor fi buni mărturisitori ai credinței noastre și apărători ai Bisericii lui Hristos”, ne-a spus părintele protoiereu Adrian Dulgheriu.

Raportat la perioada similară din 2019, numărul nașterilor la Maternitatea din Fălticeni s-a triplat, jumătate dintre mămicile care au născut aici, în ultima lună, fiind din zona Suceava și Rădăuți. Conform manageruluiVlad Morariu, gradul zilnic de ocupare a Maternității din Fălticeni este între 90 și 100%, fiind pentru prima oară de la inaugurarea noii secții medicale, din anul 2017, când unitatea este mereu plină.