După ce a văzut reportajul din Monitorul de Suceava cu privire la bătrânii de la centrul Mănăstirii Bogdănești, Sora Felicitas a spus că „nu puteam rămâne indiferenți la această situați dramatică pentru că și noi, la Centrul Social <Maria Ward>, am trecut prin așa ceva acum o lună, când nu aveam ce da de mâncare copiilor. Ulterior am primit sprijin și acum am dat și noi mai departe, dincolo de granițele municipiului Rădăuți și ale localităților limitrofe.”
Împreună cu unul dintre tinerii care susțin neobosiţi activitatea Centrului Social „Maria Ward”, Alexandru Mihalache, sora catolică a mers joi la Bogdănești, unde a donat aproape o tonă și jumătate de alimente: făină albă, mălai, orez, borcane de zacuscă, paste, cartofi, iaurt, pulpe dezosate, pulpe inferioare de pui, spată de porc, pastă de tomate, conserve de pește, pâine, banane, mere, ștrudele, napolitane, cozonac și alte dulciuri, produse sanitare și de igienă, toate acestea prin intermediul Băncii locale pentru Alimente Roman, Casa Pâinii Botoșani și al tuturor donatorilor care susțin Centrul Social „Maria Ward”.
„Este un loc mirific. Este pentru prima dată când venim aici. Am fost primiți cu bucurie și cu inima deschisă. Părintele ne-a spus că s-a simțit singur și neputincios și că aștepta un ajutor divin. Noi știm cum este să simți asta și de aceea ne-am oferit sprijinul. Părintele ne-a mai spus că toate alimentele merg direct în bucătărie pentru a fi pregătită masa pentru bătrâni. Ne-am rugat împreună, au aprins o lumânare și am cerut binecuvântarea sa la plecare”, a mai spus sora Felicitas. Deși soră catolică, activitățile pe care le conduce prin intermediul Centrului Social „Maria Ward” nu au granițe religioase: „Avem o colaborare foarte frumoasă cu Biserica Ortodoxă Română. Foamea nu ține cont de nici un fel de granițe ori de religie.” Pe plan local a mai colaborat cu Așezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” și cu preoți din zonă pentru a veni în sprijinul celor nevoiași.
Comentarii