Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava. dr. Valeriu Gavrilovici, a declarat că din punctul său de vedere Suceava „se califică” pentru ridicarea măsurii de carantinare.

Valerian Gavrilovici a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că cifrele cu privire la numărul de suceveni vindecaţi, dar şi la personalul medical al spitalului care a revenit în activitate sunt îmbucurătoare, el apreciind faptul că „pandemia a trecut”. „Cifrele sunt încurajatoare pentru toată lumea, în primul rând pentru personalul spitalului, dar şi pentru populația județului, a municipiului, care poate să aibă încredere că spitalul și-a revenit din punct de vedere al personalului. Întoarcerea la muncă a aproape tuturor medicilor și a trei sferturi din asistente, două treimi din infirmiere și îngrijitoare, nu face decât să fie expresia faptului că pandemia a trecut. Imunitate s-a câștigat, personalul își revine și din punct de vedere psihologic şi este apt de muncă”, a explicat directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava.

El a adăugat că la toate acestea se adaugă tendința constantă din ultima săptămână a scăderii numărului de cazuri noi de coronavirus. „Asta nu face decât să întărească ideea că personalul știe ce are de făcut, poate să facă, iar trendul se consolidează, din punctul de vedere al îmbolnăvirilor noi, în scădere sigură. Cel puțin din analiza datelor epidemiologice”, a consideră dr. Valeriu Gavrilovici. El a declarat că Spitalul Judeţean a fost apt să facă faţă şocurilor punctuale reprezentate de cazurile de îmbolnăvire de la centrele din Sasca Mică, Costâna şi Bogdănești. „Am avut și resursa umană și paturile disponibile pentru a prelua cazurile care ne-au fost adresate. Vestea îmbucurătoare este că pacienții, atât beneficiari, cât și personalul care era la Costâna și la Sasca Mică, a început să părăsească încă de săptămâna trecută spitalul cu rezultate negative. Deci marea majoritate a personalului este în carantină, în autoizolarea de după externare și se va întoarce în curând la muncă”, a spus Gavrilovici. El a mai precizat că şi beneficiarii acestor centre sociale s-au reîntors la Sasca Mică și la Costâna, în zonele special dedicate celor care au fost bolnavi și trebuie să stea în carantină. „Spunem, fără să facem din asta un titlu de laudă, că începem să funcționăm cum trebuie”, a subliniat dr. Valeriu Gavrilovici.

El a mai declarat că așa cum arată cifrele în momentul de față „o părere personală ar fi că ne calificăm pentru ridicarea carantinei la Suceava”. „Ridicarea carantinei, dacă vreţi o părere proprie, este o chestiune favorabilă din punct de vedere psihologic pentru populaţia Sucevei, dar și pentru cei care luptă în linia întâi. O decizie aşa cum se va lua, favorabilă, sperăm şi noi, sau nefavorabilă, nu este apanajul nostru. Noi mergem cu datele epidemiologice pe masă, cu cifre, procente care vorbesc de la sine. Lucrurile s-au aşezat pe un trend descendent consolidat”, a mai spus dr. Valeriu Gavrilovici.