Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au deschis un dosar penal împotriva unui angajat al Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Dosarul a avut la bază o plângere făcută de unul dintre colegi, care a reclamat că persoana în cauză nu a respectat măsurile instituite prin reglementările legislative şi procedurile interne privitoare la prevenirea răspândirii COVID-19 în cadrul Centrului de Abilitare şi Reabilitare „O nouă şansă” Todireşti.
”Astfel, prin acţiunile sale, acesta a pus în pericol sănătatea beneficiarilor centrului rezidenţial, rezultând infectarea unui număr de 3 beneficiari ai centrului, aceştia fiind testaţi pozitiv la testul COVID-19 efectuat de către Direcția de Sănătate Publică Suceava. Cercetările se vor desfăşura în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptei şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Reprezentanții DGAPSC Suceava au transmis un punct de vedere referitor la acest caz, prin vocea purtătorului de cuvânt Nicoleta Daneliuc: ”Referitor la articolul apărut în spațiul public cu privire la faptul că un angajat de la CAbR Todirești a făcut plângere penală împotriva unui alt angajat, vă comunicăm faptul că nu ni s-a adus la cunoștință nici de către angajați, nici de către organul de plângere penală, această acțiune. În ceea ce privește ancheta epidemiologică pentru a stabili cine sau cum au putut fi infectați cei trei beneficiari din acest centru, nu suntem în măsură de a efectua o astfel de anchetă care ține de domeniul sănătății publice”.
Comentarii