Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorțu, a fost revocat, marți, 19 mai a.c., din funcție și tot marți, 19 mai a.c., a fost reconfirmat.

Contactat telefonic, Cristi Bleorțu a declarat că această situație a fost în toată țara, ca urmare a schimbării statutului CAS. În noua formulă, șefii caselor de asigurări de sănătate nu mai poartă titulatura de „președinte-director general”, ci de „director general”.

Deocamdată nu se știe dacă toți directorii caselor de asigurări de sănătate din țară au fost reconfirmați în funcție sau doar o parte dintre aceștia.