Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a anunțat că potrivit unei Hotărâri de Guvern, firmele vor beneficia de amnistie fiscală pentru dobânzi, penalități și alte accesorii datorate, dacă vor achita principalul restanțelor până la data de 15 decembrie 2020. Finanţele sucevene au transmis printr-un comunicat de presă că prin aprobarea amnistiei se are în vedere încasarea obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020, precum și obligațiile bugetare cu termene de plată între 1 aprilie 2020 și 15 decembrie 2020. Într-un comunicat transmis de AJFP Suceava se arată că cei mai mulți beneficiari sunt din sectorul economic privat. Astfel, facilitățile fiscale îi vizează pe toți contribuabilii care au datorii restante la 31 martie 2020, persoane fizice, juridice, persoane fizice care desfășoară activități economice sau profesii libere, entități fără personalitate juridică, instituții publice, etc. În comunicat se arată că Ordonanța de Urgență elaborată în acest sens de Ministerul Finanțelor Publice reglementează patru tipuri de facilități fiscale și acoperă toate situațiile cu care se pot confrunta contribuabilii. Prima măsură este anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 martie 2020 inclusiv, în cazul contribuabililor care la această dată au în sold atât obligații bugetare accesorii, cât și obligații bugetare principale. A doua măsură este anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 31 martie 2020 inclusiv. În acelaşi act normativ se prevede şi anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv dacă la această dată contribuabilul are în sold doar accesorii, iar obligațiile bugetare principale au fost stinse.
· Astfel de facilități fiscale pot fi aplicate și de autoritățile locale
Nu în ultimul rând, a patra măsură aprobată este anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale cu scadente anterioare datei de 31 martie 2020 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
„Aceste facilități fiscale pot fi aplicate și de autoritățile administrației publice locale, opțional, dacă consiliul local stabilește, prin hotărâre, aplicarea acestor prevederi, precum și procedura aplicabilă. Facilitățile fiscale sunt aplicate și de alte autorități sau instituții publice care administrează obligații bugetare, în sensul că și aceste entități anulează accesoriile pentru obligațiile bugetare pe care le administrează, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de ordonanța de urgență”, se arată în comunicatul Finanțelor sucevene. Potrivit aceleiași surse, contribuabilii pot transmite către unitățile fiscale intenția de a beneficia de anularea accesoriilor, caz în care pentru accesoriile care pot forma obiectul anulării se instituie un regim special de administrare. De asemenea, pentru debitorii care nu au notificat unitățile fiscale pentru a beneficia de anularea accesoriilor, dobânzile, penalitățile și toate accesoriile care pot fi anulate și care au fost achitate după data intrării in vigoare a ordonanței de urgență, se restituie, la cerere, potrivit Codului de procedură fiscală.
Finanțele sucevene au mai transmis că în cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, în scopul acordării posibilității de a beneficia de anularea accesoriilor se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăti din sumele indisponibilizate ca efect al popririi.
Astfel, dacă îndeplinește condițiile, un contribuabil poate beneficia de anularea accesoriilor în oricare dintre facilitățile fiscale menționate anterior. Un contribuabil poate să cumuleze toate facilitățile dacă până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, îndeplinește condițiile prevăzute de prevederile legale.
Comentarii