Prefectura Suceava vine cu o serie de recomandări odată cu instalarea stării de alertă în România. Instituția recomandă limitarea deplasărilor și evitarea locurilor aglomerate, în special pentru persoanele care fac parte din categoriile vulnerabile, pentru a se evita riscul infectării cu noul coronavirus.
Deși circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă în orice interval orar al zilei, autoritățile mențin o serie de propuneri care pot preveni înmulțirea numărului de îmbolnăviri.
Important de menționat este că purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.
De asemenea, Prefectura Suceava reamintește că, „începând de azi intră în vigoare Legea nr. 55/ 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 care prevede sancționarea contravențională a persoanelor care nu respectă prevederea privind asigurarea măsurilor individuale de protecție a vieții, cu amenzi al căror cuantum este cuprins între 500 lei și 2500 lei”.
Comentarii