Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat că este mulţumită de faptul că un proiect din Iacobeni, din perioada în care era primar al acestei comune, a început să prindă contur. „Sunt bucuroasă pentru că încă unul dintre proiectele mele de suflet, din perioada când eram primar, a prins contur. Este vorba despre podul de peste râul Bistrița, care deservește zona Dandoaia și stația de epurare a comunei”, a spus Angelica Fădor. Ea a arătat că atât podul, cât și modernizarea Primăriei Iacobeni sunt proiecte pe care le-a inițiat personal, în cel de-al doilea mandat de primar, investiții de care locuitorii comunei aveau și au nevoie. Deputatul PNL de Suceava a declarat că acestea se adaugă proiectelor de aducțiune de apă, rețelei de canalizare și stației de epurare, școlii din comună, bibliotecii, căminului cultural, centrului de informare turistică, pieței agroalimentare, parcului și lucrărilor de modernizare a centrului civic. „Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă dumneavoastră, oamenii dragi din Iacobeni, nu mi-ați fi acordat încrederea dumneavoastră, pentru a deveni primarul comunei mele natale, locul drag pe care îl prețuiesc din suflet. Vă mulțumesc, dragi locuitori ai comunei Iacobeni, și vă asigur de toată dragostea, respectul și sprijinul meu”, le-a transmis Angelica Fădor locuitorilor acestei comune.
Comentarii