Conducerea Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a elaborat un plan de revenire a unității medicale la structura și activitatea de dinaintea pandemiei de COVID-19, structurat în patru etape, aplicabil în funcție de evoluția situației epidemiologice din județ. Managerul spitalului, dr. Anatolii Buzdugan, a declarat, în conferință de presă, că planul a fost analizat și aprobat de Consiliul Medical al spitalului și vizează reluarea graduală a activității medicale pe toate palierele.

„Conducerea miliară, când a preluat spitalul, a elaborat un plan operaţional de mărire graduală a capacităţii de internare. Acum a venit momentul ca noi să elaborăm acest plan de revenire graduală la activitatea premergătoare epidemiei”, a declarat dr. Buzdugan.

Criteriul principal este numărul de pacienţi internaţi confirmați cu COVID-19. Cu cât numărul acestora va scădea, cu atât vor fi reluate gradual tot mai multe servicii medicale. Ultima fază, cea de-a patra, în care în spitalul nou va rămâne doar un sector destinat urgențelor pacienților cu COVID-19 (urgențe chirurgicale, infarct, AVC, operații cezariene etc.) presupune ca  spitalul să poată gestiona cazurile cu pacienţi COVID la spitalul vechi. Spitalul vechi, organizat în sistem pavilionar – clădirile pentru secțiile Boli Infecţioase, Pneumoftiziologie, Dermatologie şi Îngrijiri paliative- are o capacitate de 210 locuri. Când numărul de pacienți internați nu va mai trece de 150 se va putea vorbi despre o revenire a spitalului la statutul de non-COVID.

„Nu putem spune când se va întâmpla lucrul acesta. Dar planul este elaborat şi gândim paşii pe care urmează să-i întreprindem în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat”, a mai spus dr. Buzdugan.

Până la această oră, nu se știe cât cheltuiește spitalul cu îngrijirea și tratarea unui pacient cu COVID-19 și asta deoarece manifestările bolii sunt atât de diverse, reclamând intervenții terapeutice adecvate, încât nu se poate vorbi despre un cost standardizat. Conducerea spitalului i-a solicitat serviciului financiar-contabil să facă aceste calcule la sfârșitul lunii mai.

Luni după-amiaza, în Spitalul de Urgență Suceava erau internați 415 pacienți infectați cu COVID-19, dintre care 23 la Terapie Intensivă. Dintre cei aflați la ATI, 10 erau ventilații mecanic, potrivit managerului, dr. Anatolii Buzdugan.