Un ofițer de poliție sucevean, cercetat de Biroul de Control Intern al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava după ce în luna octombrie a anului trecut a publicat pe facebook fotografii în care apărea la o petrecere alături de cunoscutul membru al lumii interlope Adrian Corduneanu, a fost sancționat cu trecerea într-o funcție inferioară. Informația a fost dezvăluită de ziarul Libertatea, după ce s-a cerut un punct de vedere oficial poliției județene.

Dan Negură lucra la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, structura care de ocupă de tot ce înseamnă infracțiuni economice majore la nivel de județ:

”Vă comunicăm că în urma cercetării disciplinare efectuate, polițistul a fost sancționat pentru abaterile săvârșite de către Consiliul de Disciplină constituit în acest sens, fiind aplicată sancțiunea trecerii într-o funcție inferioară. În urma aplicării sancțiunii disciplinare, ofițerul a fost retrogradat și trecut pe o funcție cu un coeficient inferior în cadrul unui birou de la nivelul unei subunități, respectiv Poliția Municipiului Suceava”, se arată în răspunsul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Dan Negură va avea de pierdut și la salariu dacă această sancțiune va rămâne definitivă, în condițiile în care acuzatul a contestat-o în instanță.
Polițistul avea postate pe pagina sa de facebook mai multe fotografii cu Adrian Corduneanu, zis ”Beleaua”, inclusiv la o piscină, unde ciocnea o halbă cu bere cu acesta.