Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au anunțat că au pus în mișcare acțiunea penală față de un inculpat din Frătăuții Noi, care a încercat să îi dea 300 de euro unui polițist pentru a-și scăpa nepotul de un dosar penal. Polițistul a sesizat tentativa de mituire, astfel că inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce oferea mita.

Procurorii au transmis într-un comunicat de presă că în ziua de 1 iulie, inculpatul P.G. a întâlnit și abordat în trafic, un lucrător de poliție promițându-i suma de 300 de euro, dacă acesta din urmă își va exercita atribuțiile în așa fel încât nepotul său, care a comis o infracțiune la regimul rutier cu o zi înainte, să nu fie tras la răspundere penală pentru aceasta. Dosarul penal fusese întocmit de un subordonat al polițistului. După această discuție, inculpatul s-a deplasat la sediul postului de poliție și a scos cei 300 de euro promiși, momentul fiind surprins în flagrant de către organele de poliție sesizate de tentativa de mituire.

Procurorii au decis să continue cercetările cu mituitorul în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar.

Dosarul a fost intrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sprijinul polițiștilor de la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava.