Un tânăr în vârstă de 30 de ani și o fată de 26 de ani, ambii din Gura Humorului, au ajuns la spital în urma unui accident petrecut miercuri noapte pe drumul județean dintre Mănăstirea Humorului și Poiana Micului. Din cauza vitezei cu care a abordat o curbă, șoferul a scăpat BMW-ul de sub control, mașina intrând violent într-un gard de lemn și într-un mal de pământ. Din cercetările poliției rezultă că, în jurul orei 22.20 din noapte, șoferul, Dragoș U., din Gura Humorului, în timp ce conducea mașina pe direcția dinspre Mănăstirea Humorului spre Poiana Micului, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, mașina intrând cu viteză în gard și în malul de pământ. În urma impactului violent, ambele airbag-uri ale mașinii s-au deschis. Personalul medical ajuns la fața locului i-a preluat pe ambii ocupanți ai mașinii, respectiv șoferul și o tânără de 26 de ani, tot din Gura Humorului, pasageră pe scaunul din dreapta față. Leziuni mai grave a suferit șoferul, pe partea căruia mașina a fost mai avariată. El a fost diagnosticat preliminar cu un traumatism cranian, cu hematom parietal drept, plagă parietală și excoriații multiple la picioare. Tânărul a ajuns la Spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, pentru a fi investigat suplimentar. Tânăra din mașina a scăpat mai ușor, cu o contuzie de umăr drept, fără a rămâne internată. Șoferul a putut fi verificat cu etilotetsul, rezultând alcoolemie 0. De amintit și că exact în locul în care BMW-ul a ieșit în decor este o cruce care amintește de un accident mortal petrecut în 2009.