Polițiștii au fost sesizați, luni dimineață, de personalul de la magazinul Lidl din Șcheia (cel aflat la limita dintre cartierul sucevean Obcini și comuna Șcheia) că o persoană în vârstă a sustras bunuri din magazin. La fața locului a fost identificată o femeie în vârstă de 71 de ani, din municipiul Suceava, care ieșise pe la casa de marcat având pe umăr o geantă cu mai multe produse alimentare neachitate la casă. Femeia a fost oprită de agenții de pază care au găsit în geantă bunuri în valoare de 177 de lei.

Responsabilul magazinului a mai semnalat poliției că femeia a fost văzută și în zilele anterioare, pe 8 și 9 august, în magazin, fără a fi oprită la timp de pază, însă ulterior pe camere s-a observat că a sustras bunuri.

Reprezentanții Lidl au declarat că se constituie parte civilă în procesul penal, paguba în valoare de 177,46 lei fiind recuperată în totalitate, urmând ca ulterior să stabilească valoarea bunurilor sustrase anterior. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt, care este probabil să își urmeze cursul, marile lanțuri de magazine mergând de obicei mai departe în aceste cazuri de furt.

Există un caz recent în care o vârstnică ce a comis mai multe furturi din magazine, în Suceava, a fost condamnată la închisoare cu executare. E drept, e vorba de o femeie recidivistă în furturi.

Poliția Română a anunțat că a declanșat procedurile de urmărire generală în cazul unei femei care a împlinit 80 de ani în luna ianuarie a acestui an. Nu este o glumă, Elena Barbu Busuioc având de executat mai bine de un an și jumătate de închisoare, pentru furturi din magazine, comise în municipiul Suceava. Este la ora actuală cel mai vârstnic urmărit general din România. Femeia are un bogat trecut infracțional și eliberări condiționate pe care le-a încălcat, astfel că prevederile Codului Penal nu au ținut cont de vârsta sa.