Având în vedere contextul actual de pandemie, anul acesta hramul Sanctuarului Maicii Domnului de la Cacica se va desfășura fără pelerinajul tinerilor. După cum au precizat reprezentanții Episcopiei Romano-Catolice Iași, fiind o sărbătoare cu o atât de mare însemnătate pentru comunitatea din Cacica, se va celebra hramul „Adormirea Maicii Domnului” cu celebrările premergătoare solemnității după următorul program: vineri, 14 august 2020, la ora 10.00 - Celebrare penitenţială, la ora 12.00 - Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a hramului, prezidată de părintele provincial al Fraților Minori Conventuali din România, Damian-Gheorghe Pătrașcu, la ora 16.00 - Calea Sfintei Cruci, la ora 18.00 - Sfânta Liturghie pentru tineri, seminarişti şi persoane consacrate, la ora 22.00 - Priveghere mariană.

Programul zilei de sâmbătă, 15 august 2020, este următorul: 06.00 - Sfânta Liturghie de dimineaţă (în română), 07.00 - Sfânta Liturghie greco-catolică (în biserică), 07.15 - Sfânta Liturghie în limba maghiară (la grotă), 08.00 - Sfânta Liturghie în limba polonă (în biserică), 08.15 - Sfânta Liturghie în limba germană (la grotă), 11.00 - Sfânta Liturghie solemnă pontificală a hramului va fi prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, împreună cu episcopul emerit Petru Gherghel, generalul Ordinului Franciscan Carlos A. Trovarelli, pr. provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu, cu preoții din Bucovina și din alte regiuni.

„Cei care veți veni la Hramul Sanctuarului de la Cacica, precum și la celebrările premergătoare acestei sărbători, vă rugăm să vă conformați restricțiilor promovate de autoritățile civile care sunt spre binele nostru, al tuturor: în special, purtarea măștii, distanța fizică și spălarea mâinilor”, au transmis organizatorii. Celebrările vor fi transmise (de către echipa ERCIS Media) în direct prin sistemul de transmisiuni video online al Episcopiei de Iași: pe site-ul Episcopiei la adresa www.ercis.ro/media, pe pagina de Facebook (Episcopia Romano-Catolica Iasi) și pe canalul YouTube (www.youtube.com/user/ercisro); de asemenea, vor fi distribuite și pe paginile sanctuarului (https://www.facebook.com/sanctuarcacica.ro/).

 

  • Măsuri speciale care trebuie respectate

Organizatorii evenimentului de sâmbătă și duminică au sugerat câteva reguli privind accesul și desfășurarea activităților la Sanctuarul de la Cacica.
Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane.
La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.

În interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul.
Accesul credincioșilor care, după efectuarea triajului observațional, prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) nu este permis.
Se vor plasa, la loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de igienă și distanțare fizică în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase.
La activitățile religioase din interiorul lăcașului de cult și din locațiile unde se organizează slujbe, acolo unde este posibil, se organizează circuite separate de intrare și ieșire, semnalizate explicit.
Slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcașului de cult), se desfășoară cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
Slujbele religioase desfășurate în curtea lăcașurilor de cult nu sunt considerate adunări publice. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult cu care credincioșii intră în contact, acestea se dezinfectează după fiecare utilizare. Se dezinfectează periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu mânerele ușilor, balustrade, scaune).