Primăria Frătăuții Noi a fost amendată cu suma de 10.000 de lei pentru gunoaiele aruncate aiurea prin comună. Sancțiunea a fost aplicată de comisarii Gărzii de Mediu Suceava, în urma unei sesizări primită din partea unui localnic.

Într-un comunicat postat pe pagina instituției se explică și ce anume s-a găsit la fața locului: ”Urmare a unei sesizări privind abandonări de deșeuri și a incinerării acestora într-o localitate din județul Suceava, comisari din cadrul Comisariatului Județean Suceava s-au deplasat la fata locului, constatându-se abandonări de deșeuri menajere în amestec, doze din aluminiu, PET-uri, anvelope, deșeuri materiale din construcții, precum și urme de incinerare a deșeurilor în lunca râului Suceava. Pentru neconformitățile constatate Autoritatea Administrației Publice Locale a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei, conform Legii nr.211/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilindu-se măsuri ferme de remediere a deficiențelor constatate”.

Gheorghe Ștreangă, primarul comunei Frătăuții Noi, nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere vizavi de acest incident.