O delegație a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a efectuat recent o vizită la Școala Gimnazială Vatra Moldoviței cu scopul de a dona materiale didactice pentru elevii din comună.
Comandantul colegiului, colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici, directorul adjunct Vladimir Cerbu, împreună cu elevul sergent Marian-Irodion Negură și eleva Brândușa Lupăștean au avut misiunea de a dona aproximativ 1.500 de materiale didactice. Lecturile de vacanță și caietele multidisciplinare au fost distribuite Școlii Gimnaziale Vatra Moldoviței, urmând a fi împărțite și elevilor din clasele pregătitoare și din clasele I-IV de la Școala Gimnazială Paltinu, Școala Primară Spărturi și Școala Primară Ciumârna.
Elevii din Vatra Moldoviței i-au întâmpinat pe elevii militari cu emoție și întrebări despre profilul și programa școlară a colegiului. Bândușa Lupăștean și Marian-Irodion Negură au fost elevi ai școlii gimnaziale vizitate și s-au regăsit, cu nostalgie, în fiecare copil care privea cu entuziasm uniforma de elev militar. Brândușa a făcut parte din ansamblul artistic de dansuri populare al școlii gimnaziale și a fost recunoscută imediat de colegii mai mici care au primit, cu bucurie pe chip, cărțile și caietele donate.
„Atât școala, cât și profesorii au rămas la fel de primitori. Bucuria copiilor m-a determinat să îmi amintesc entuziasmul cu care așteptam în clasa I să primesc abecedarul. Știu sigur că zâmbeau din spatele măștilor și măcar o parte dintre ei își doresc să ajungă elevi militari. Le transmit că este nevoie de muncă și seriozitate pentru a ajunge aici”, a fost mesajul liceencei Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” pentru elevii din Vatra Moldoviței. La rândul său, elevul sergent Marian-Irodion Negură a spus că vizita la școala din Vatra Moldoviței a fost „o experiență cu adevărat inedită”. Revăzând școala unde a învățat, Marian a spus: „am regăsit același spirit civic și aceeași dorință de cunoaștere care m-a caracterizat și pe mine în gimnaziu. Emoțiile mele au oscilat între nostalgie și extaz, regăsindu-mă în trăirile elevilor de astăzi”.
Acțiunea s-a derulat la inițiativa Statului Major al Forțelor Terestre (SMFT) și a fost coordonată de colonel Sorin Ștefan, reprezentantul SMFT și membru în consiliul de conducere al Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”. La reușita acțiunii și-a adus contribuţia și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, prin rectorul academiei, general de brigadă profesor universitar doctor inginer Ghiță Bârsan. Activitatea s-a desfășurat respectând normele de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Comentarii