Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au anunțat că au trimis în judecată trei hoți, din care unul minor, pentru furturi repetate comise din locuințe particulare și societăți comerciale din municipiul Suceava. Este vorba de fapte comise în perioada 28 iulie – 7 septembrie a.c.
În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Suceava, autorii faptelor au fost identificați și prinși. Procurorii au solicitat arestarea preventivă a celor trei, iar Judecătoria Suceava a admis propunerea.
Avinaș Nicolae Hagiu, Suraj Roman și Floris Robert Matei au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Cei trei au de răspuns pentru opt fapte de furt
”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat cercetările în cauza menţionată, întocmind rechizitoriul, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt”, au arătat procurorii într-un comunicat de presă.
Procesul în care vor fi judecați cei trei a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Suceava.
Inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.
Comentarii