Județul Suceava a raportat, duminică, 36 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, depistate din 206 persoane testate în ultimele 24 de ore.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 9 persoane au fost reconfirmate pozitiv, din 431 reconfirmări la nivel național. La această dată, în județul Suceava sunt 722 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție și o incidența cumulată a cazurilor de infectare de 0,94 la mia de locuitori.

În Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, 71 dintre pacienții cu Covid au forme severe și grave de boală. Situația de la spital, transmisă de Prefectura Suceava, arată că din cei 148 pacienți diagnosticați Covid-19, care sunt internați în Spitalul Suceava, 58 prezintă forme medii ale bolii, 19 au forme ușoare, 57 prezintă forme severe, 14 sunt cu forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia un pacient este ventilat mecanic.

În această unitate medicală sunt 541 pacienți, dintre care 148 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 87 sunt în zona tampon și 306 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 377 de paturi libere, din care 68 pentru pacienți Covid-19, 200 în sectorul Non-Covid și 109 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 5 paturi pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 23 ventilatoare libere, din care 7 pentru pacienți Covid-19.

La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 87 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. 

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 19 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 18 persoane declarate vindecate.

 

Numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 59.590.  

La această dată, în carantină sunt 467 de persoane care au intrat în contact direct cu persoane confirmate cu coronavirus și persoane venite din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat.

De asemenea, în izolare la domiciliu se află 290 de persoane diagnosticate cu coronavirus prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.   

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 25 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 24 au câte un caz în evoluție, 36 au sub cinci cazuri în evoluție, 15 au sub zece cazuri în evoluție, iar 14 au peste zece cazuri în evoluție.

Conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează până la această dată un număr de 5.895 de persoane declarate vindecate.

În  cursul zilei de octombrie polițiștii au verificat  cu privire  la respectarea măsurilor  și interdicțiilor impuse 588  persoane și 151 societăți comerciale.  Au fost aplicate 109 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12500 lei pentru  nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea  măsurilor pentru  diminuarea impactului riscurilor  conform Legii nr.55/2020.

  • Situația în țară

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.880 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS– CoV - 2 (Covid – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri noi de infectare sunt în București – 539, Bacău- 163, Timiș – 155, Iași -139, Prahova – 123, Neamț – 115, Dolj- 110.

În 13 județe coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste pragul de 1,5. În apropierea Sucevei sunt Neamț și Iași, cu 1,86, respectiv 1,97.

Până la data de 11 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 155.283 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid – 19), dintre care 117.942 de  pacienți au fost declarați vindecați și 5.411 persoane diagnosticate cu infecție cu Covid-19 au decedat. Dintre decese, 53 de decese (26 bărbați și 27 femei) au murit în intervalul 10-11 octombrie, orele 10.00. Printre cei care erau infectați cu coronavirus și au murit în acest interval este și un copil din categoria de vârstă 0-9 ani și un tânăr din categoria de vârstă 20-29 de ani. Un deces a fost la categoria de vârstă 40-49 de ani, 4 decese la categoria 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 20 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 15 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar doi pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, conform informării transmise de GCS.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 9.112. Dintre acestea, 628 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.672.537 de teste. Dintre acestea, 15.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.160 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.549 la cerere.