Municipalitatea suceveană intenționează să achiziționeze 15.000 de tablete pentru a dota unitățile școlare astfel încât toți elevii să participe la orele online în condiții cât mai bune.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri că pregătește în acest sens  un proiect cu finanțare din fonduri europene.

El a spus că a apărut Ghidul solicitantului și că se pot depune aceste proiecte în perioada 25 octombrie 2020 - 15 ianuarie 2021.

„Vrem să cumpărăm 15.000 de tablete, costurile de achiziție sunt de aproximativ 3 milioane de euro. A apărut Ghidul solicitantului, se pot depune astfel de proiecte în perioada octombrie 2020 -  ianuarie 2021. În municipiul Suceava avem aproximativ 19.000 de elevi și 2000 de cadre didactice, de aceea ne propunem să cumpărăm un număr cât mai mare de tablete, pentru că nu știm cât ne va mai chinui acest coronavirus” a spus Ion Lungu.

Proiecte de acest gen pot fi depuse și de către unitățile de învățământ, dar s-a mers pe ideea să se facă un proiect centralizat, pe întreg municipiul reședință de județ, care să fie depus apoi la Ministerul Fondurilor Europene.

Edilul sucevean a precizat că de aceste tablete pot beneficia clasele I-IV din învățământul primar, cei din clasele V-VIII din învățământul gimnazial și cei din clasele IX-XII sau XIII din învățământul liceal, precum și cei din învățământul profesional cu o durată minimă de trei ani.

Valoarea totală a finanțărilor la acest capitol este de 60 de milioane de euro, iar o bună parte din fonduri sunt destinate mediului urban, dar alocarea banilor se va face pe principiul “primul venit, primul servit”.