Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că la Spitalul Orășenesc Gura Humorului există un focar de coronavirus. Alexandru Moldovan a spus că la acest spital există infectări cu noul coronavirus atât în rândul personalului medical, cât și din cadrul personalului auxiliar. Astfel, în cursul zilei de miercuri erau infectați cu noul coronavirus un medic, 14 asistenți și șapte persoane din rândul personalului auxiliar. ”Trebuie să nu lăsăm garda jos, să fim atenți, să monitorizăm și să aplicăm cu strictețe toate regulile sanitare”, a spus Moldovan în cadrul unei conferințe de presă, făcând referire la situația de la spitalul din Gura Humorului.

Pe de altă parte, medicul epidemiolog din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava Dana Costea a spus că în spitalele din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei și Siret au fost amenajate deja sectoare pentru pacienți Covid. Dana Costea a precizat că până în momentul de față, în Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 16 pacienți diagnosticați cu noul coronavirus, și câte un pacient la unitățile spitalicești din Vatra Dornei și Gura Humorului. Ea a mai precizat că numai la spitalul din Siret nu sunt internați pacienți Covid. Dana Costea a mai adăugat că în ceea ce privește focarul de la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, în urma anchetei epidemiologice a reieșit faptul că singurul pacient internat cu noul coronavirus nu ar fi intrat în contact cu personalul medical infectat sau cu cei din rândul personalului auxiliar.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, prefectul Alexandru Moldovan a făcut referire și la situația din Suceava, precizând că municipiul reședință de județ rămâne în scenariul galben, având în vedere că rata de infectare a scăzut miercuri de la 3,02, cât a fost marți, la 2,79 de cazuri la mia de locuitori. Alexandru Moldovan a precizat că în cursul zilei de miercuri, în municipiul Suceava erau 358 de cazuri active de coronavirus. De asemenea, de marți și până miercuri, 64 de persoane din municipiul Suceava au fost declarate vindecate și 36 au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus. Prefectul a atras însă atenția că este posibil ca în zilele următoare să se înregistreze o nouă creștere a cazurilor de Covid din municipiul Suceava, motiv pentru care va fi monitorizată cu atenție evoluția numărului de îmbolnăviri.