Directorii unităţilor şcolare din învăţământul preuniversitar de stat și particular din județ au participat joi, 29 octombrie, la reuniunea anuală de management instituțional, eveniment online organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Suceava. Pe lângă conducerea IȘJ Suceava, la evenimentul desfășurat în mediul virtual au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Suceava, Instituția Prefectului – Județul Suceava, Primăria municipiului Suceava, Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava, Direcția de Sănătate Publică Suceava etc.

Reuniunea, după cum au spus organizatorii, a avut ca scop analiza stării învățământului sucevean în anul școlar 2019-2020, rețeaua școlară și schimbările survenite pe parcursul anului școlar trecut, situația resursei umane și materiale, proiecte și programe guvernamentale sociale implementate. Inspectorul școlar general Grigore Bocanci a dat citire raportului calității învățământului sucevean în anul școlar 2019-2020, inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu a prezentat planul managerial pentru anul școlar 2020-2021, iar inspectorul școlar general adjunct Ciprian Anton a spus că intenționează să refacă „Registrul sportiv școlar”.

La întrunire au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă, subprefectul Daniel Prorociuc, consilierul personal al primarului Ion Lungu, prof. Ovidiu Milici. Nu a lipsit de la eveniment nici comisarul-șef Marius Ciotău, din cadrul IPJ Suceava, șeful Biroului de Siguranță Școlară, care a ținut să precizeze că de pe 11 septembrie, când a fost înființată această nouă structură, și până în prezent, s-au înregistrat 10 incidente școlare în unitățile de învățământ din județ, iar pentru 4 dintre ele polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a lua măsurile ce se impuneau.

„În ceea ce privește activitatea noastră, am rugămintea de a verifica la fiecare unitate din cele 747 care au fost sesizate, mă refer la grădinițe, școli și licee, să existe acel <Registru de siguranță școlară>, care să fie accesibil lucrătorilor de poliție care vin în unitățile de învățământ pentru a verifica elevii care ies de la cursuri, dar și pentru a susține activitățile de informare și prevenire. În legătură cu modul de colaborare, am rugămintea să ni se sesizeze orice incidente care se comit în unitățile de învățământ, pentru a evita o mediatizare necorespunzătoare a acestora”, a declarat comisarul-șef Marius Ciotău.