În trei zile de controale efectuate în trafic în zilele de sfârșit de săptămână polițiștii au aplicat un val de amenzi, aproape 70 de șoferi rămânând fără permis de conducere.  La acțiune au participat cadrele Serviciului Rutier, împreună cu birourile şi formaţiunile rutiere din judeţ. Au fost vizate depistarea și combaterea încălcării regimului legal de viteză, precum și depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule publice sub influența băuturilor alcoolice. În cele trei zile de controale au fost aplicate 522 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de  292700 de lei, în același timp fiind reținute 66 de permise de conducere. Polițiștii au constatat 7 infracțiuni, fiind retrase și 9 certificate de înmatriculare.

La miezul nopții dintre sâmbătă și duminică, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier a oprit pentru control pe DC 32, în localitatea Paltinu din comuna Vatra Moldoviţei, un autoturism condus de un localnic de 33 de ani.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul de 33 de ani de la volan are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat”.

În privința conducerii sub influența alcoolului, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit duminică la prânz, înainte de ora 12.00, pe DJ 176 în  comuna Ulma,  un autoturism condus de un localnic de 24 de ani. Întrucât acesta mirosea puternic a alcool, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Și în cazul acestuia s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.