Polițiștii dorneni au pus în aplicare, luni, un mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele unei tinere în vârstă de 30 de ani, din localitate, care, în urma punerii sub acuzare în mai multe dosare, inclusiv pentru fapte cu violență, a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 2 ani de închisoare și 5.100 de lei amendă. Lavinia Racz a fost condusă direct în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Tânăra a ieșit prima dată în evidență în 2014, când a umilit doi minori, pe care i-a pus în genunchi, pentru că au criticat-o pe rețelele de socializare.

Mai recent, Racz a mai avut o ieșirea asupra unei tinere, pe care a urmărit-o și a lovit-o pe străzile din Vatra Dornei, tulburând totodată și ordinea și liniștea publică. La acest episod, polițiștii dorneni au constatat și că tânăra a condus deși avea permisul suspendat, alegându-se cu dosar penal și pe linie rutieră.  

În cele din urmă aceasta a fost condamnată pentru infracțiunea rutieră și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în condițiile în care mai avea la activ o pedeapsă cu suspendare.