Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a pierdut viața duminică, 8 noiembrie, în parcarea Shopping City Suceava, după ce a fost lovit de mai multe panouri metalice. Bărbatul originar din Piatra Neamț venise împreună cu mai mulți asociați pentru a monta patinoarul care funcționează pe timp de iarnă în parcarea acestui centru comercial.

Oamenii au început să descarce dintr-un camion materialele necesare. Victima a urcat în remorcă și a desfăcut chinga cu care erau prinse panourile din PVC cu cadru metalic, iar ceilalți colaboratori au început să le care la locul de asamblare. La un moment dat, trei panouri care erau sprijinite de peretele remorcii au căzut și l-au lovit pe bărbatul de 38 de ani. Leziunile suferite în zona capului s-au dovedit a fi fatale.

Echipajul de la Serviciul de Ambulanţă Județean Suceava care a fost chemat la fața locului nu a mai putut face altceva decât să constate decesul, diagnosticul fiind traumatism cranian-frontal sever, cu înfundare. Pentru că se aflau în timpul activității, pe fir au intrat și inspectorii ITM Suceava, iar dosarul întocmit de polițiști vizează mai multe infracțiuni, respectiv „ucidere din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „nerespectarea măsurilor legale de securitate sănătate în muncă”.