Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Dărmănești, a fost arestat preventiv 30 de zile, la mai bine de o lună de zile după ce a sustras două mașini și le-a avariat,  fiind beat și fără permis de conducere. Nicușor Buziuc s-a bucurat de clemență din partea magistraților și inițial a fost plasat sub control judiciar, însă a încălcat restricțiile impuse, astfel că Judecătoria Suceava a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Luni, 16 noiembrie, după ce decizia de arestare preventivă a rămas definitivă, tânărul a fost identificat de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv.  

Faptele comise de bărbatul de 24 de ani s-au petrecut în cursul nopții de 10 spre 11 octombrie, când polițiștii au găsit în șanț un autoturism Volkswagen avariat în partea din față, care fusese abandonat după ce lovise un stâlp pe care-l înclinase. În autoturism nu se afla nici o persoană, însă, în urma verificărilor, pe drum a fost identificat mergând pe jos Nicușor Buziuc, care avea leziuni în zona feței.

Acesta a recunoscut că a condus fără a avea drept două autoturisme ale aceluiași proprietar și le-a avariat pe amândouă și, fiind testat, avea o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din cauza leziunilor suferite a fost chemat un echipaj al ambulanței, care l-a preluat și l-a transportat pentru investigații și îngrijiri medicale la spitalul din Suceava.

Verificările efectuate de polițiști au stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, stabilindu-se întregul traseu al acestuia în ziua precedentă și în timpul nopții. Victima acestuia a fost un localnic din Dărmănești la care inculpatul muncea cu ziua. Proprietarul gospodăriei plecase de acasă cu familia și l-a lăsat pe acesta să termine treburile în curte, fără a avea cheia de acces în locuință.

Băut fiind și profitând de această ocazie, el a scos din curtea locuinței autoturismul marca VW și l-a condus pe străzile din localitate, iar la un moment dat, din cauza stării de ebrietate, a părăsit partea carosabilă, intrând cu mașina în șanț. A revenit pe jos la locuința proprietarului, a forțat ușile de acces și a pătruns în casă, unde a găsit cheile de contact ale celui de al doilea autoturism, marca Renault. S-a urcat la volanul acestuia și l-a condus pe drumurile publice din localitate, pierzând controlul volanului și izbindu-se într-un stâlp.

Tânărul este deja trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducere unui vehicul sub influența alcoolului” și „furt în scop de folosință”.