Un bărbat care se deplasa pe marginea drumului judeţean 209C, în zona Frumoasa, a fost accidentat mortal de o maşină, luni seară, în jurul orei 18.30. Din primele informaţii, o maşină care circula pe sensul dinspre Frumoasa spre Suceava l-a acroşat violent cu partea lateral dreapta pe bărbatul care se afla pe partea dreaptă a carosabilului. Impactul a fost deosebit de violent, pietonul fiind proiectat la metri buni în afara carosabilului, unde personalul medical ajuns la faţa locului nu a putut decât să constate decesului acestuia. La faţa locului au ajuns poliţişti de la Biroul Rutier Suceava, care au demarat cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul, dar şi cine este bărbatul care a sfârşit tragic.